Lecția de dragoste arătată la Răstignirea Domnului Hristos

Lecția de dragoste arătată la Răstignirea Domnului Hristos

Photo by Daniil Silantev on Unsplash

Domnul Hristos, Fiul scump al lui Dumnezeu, a fost dus şi predat poporului ca să fie răstignit. Ucenicii şi credincioşii din împrejurimi, s-au alăturat mulţimii care-L urma pe Isus la Calvar. Era şi mama lui Isus acolo, sprijinită de Ioan, ucenicul iubit. Inima îi era fost lovită de un chin de nedescris; totuşi, ca şi ucenicii, ea spera ca scena dureroasă să se schimbe, iar Isus să-Şi afirme puterea şi să apară înaintea duşmanilor Lui ca Fiul lui Dumnezeu. Apoi inima ei de mamă era iarăşi zdrobită, când îşi amintea cuvintele în care El Se referise pe scurt la lucrurile care se întâmplau în acea zi.

Isus abia trecuse de poarta casei lui Pilat când, a fost adusă crucea pregătită pentru Baraba şi pusă pe umerii Lui zdrobiţi şi însângeraţi. Tovărăşii lui Baraba, care aveau să sufere moartea în acelaşi timp cu Isus, au primit şi ei câte o cruce.

 

Greutatea crucii nu provoca nici o Compasiune

Mântuitorul Şi-a purtat povara doar câţiva zeci de metri când, din cauza pierderii de sânge, a epuizării şi durerii excesive, a căzut la pământ. Când Şi-a revenit, crucea I-a fost din nou pusă pe umeri şi a fost forţat să meargă înainte. El S-a clătinat câţiva paşi, ducându-Şi povara, apoi a căzut la pământ, parcă fără viaţă. La început s-a crezut că este mort, dar, până la urmă, Şi-a revenit.

Preoţii şi conducătorii nu simţeau nici o compasiune pentru victima lor suferindă; dar au văzut că Îi era imposibil să-Şi ducă mai departe instrumentul de tortură. În timp ce se gândeau ce să facă, Simon, un cirenian care venea din direcţie opusă, a întâlnit mulţimea, a fost prins la instigarea preoţilor şi silit să care crucea Domnului Hristos. Fiii lui Simon erau ucenici ai lui Isus, dar el nu avusese niciodată legături cu El.

Vreți să citiți mai mult despre Istoria Mântuirii? Noi vă trimitem această Carte, GRATUIT, oriunde în România!

Istoria Mântuirii autor Ellen G. White - Mesagerul Speranței
Istoria Mântuirii

Autor: Ellen G. White

Editura: Viață și Sănătate

 

Lăsați-ne Numele și Emailul Dvs. astfel încât să putem stabili unde să trimitem această Carte. Poate fii cumpărată de la editura Viață și Sănătate însă dacă nu aveți această posibilitate, noi o putem trimite Gratuit oriunde în Romania!

 

Sfidat de unii, Slăvit de alții

O mare mulţime Îl urma pe Mântuitorul la Calvar. Mulţi din ei Îl sfidau şi batjocoreau; însă alţii plângeau şi povesteau faptele Sale slăvite. Cei pe care îi vindecase de diferite boli şi cei pe care îi înviase din morţi declarau lucrările Lui minunate cu voce arzătoare, întrebând ce a făcut Isus ca să fie tratat ca un făcător de rele.

Numai cu câteva zile în urmă Îl însoţiseră cu osanale voioase, fluturând ramuri de palmier, în timp ce El intra triumfător în Ierusalim. Dar mulţi din cei care strigaseră preamărindu-L, pentru că atunci era popular să facă aceasta, acum strigau din ce în ce mai tare: „Răstigniţi-L! Răstigniţi-L!” Ţintuit pe cruce Când au ajuns la locul execuţiei, condamnaţii au fost legaţi de instrumentele de tortură. În timp ce cei doi tâlhari se luptau în mâinile celor care îi întindeau pe cruce, Domnul Isus nu a opus nici o rezistenţă. Mama Lui privea cu încordare dureroasă, sperând că El va face o minune ca să Se salveze.

 

„El a fost dus ca o oaie la taiere…”

I-a văzut mâinile întinse pe cruce — acele mâini scumpe care întotdeauna împărţiseră binecuvântare şi se întinseseră de atâtea ori să-i vindece pe suferinzi. Au fost aduse ciocanul şi cuiele, iar în timp ce piroanele erau bătute prin carnea moale şi fixate de cruce, ucenicii, cu inima zdrobită, au dus departe de priveliştea crudă trupul fără cunoştinţă al mamei Domnului Hristos. Isus nu a murmurat nici o plângere; chipul I-a rămas calm şi liniştit, dar picături mari de sudoare I-au apărut pe frunte. Nu s-a găsit nici o mână miloasă care să şteargă roua morţii de pe faţa Lui, nici cuvinte de simpatie şi fidelitate neschimbătoare care să stea lângă inima Lui omenească.

 

Rugăciunea care îmbrățișează pe orice păcătos cu Dragoste deplină

El a călcat singur în teasc; şi din cei prezenţi, nici unul n-a fost cu El. În timp ce soldaţii îşi făceau lucrarea îngrozitoare, iar El îndura agonia cea mai cumplită, Isus S-a rugat pentru duşmanii Lui: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Luca 23,34.

Acea rugăciune a Domnului Hristos a îmbrăţişat lumea, cuprinzând pe orice păcătos care va trăi, până la sfârşitul timpului. După ce Domnul Isus a fost prins în cuie de cruce, aceasta a fost ridicată de câţiva bărbaţi puternici şi împlântată cu mare violenţă în locul pregătit, producâdu-I Fiului lui Dumnezeu cea mai chinuitoare agonie.

 

Și totuși, Batjocorit

Apoi s-a petrecut o scenă teribilă. Preoţii, conducătorii şi cărturarii au uitat demnitatea slujbei lor sacre şi s-au alăturat gloatei, batjocorind în chip grosolan şi luând în derâdere pe muribundul Fiu al lui Dumnezeu. Ei spuneau: „Dacă eşti Tu Împăratul evreilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!” Luca 23,37. „Pe alţii i-a mântuit şi pe Sine Însuşi nu se poate mântui!” Marcu 15,31.

Demnitarii templului, soldaţii înăspriţi, tâlharul netrebnic de pe cruce, precum şi cei josnici şi cruzi din mulţime, s-au unit cu toţii ca să-şi bată joc de Domnul Hristos.

Tâlharii răstigniţi cu Isus au suferit tortură fizică asemănătoare cu a Lui, dar pe unul din ei durerea n-a făcut decât să-l împietrească, el ajungând astfel disperat şi sfidător. Acesta a preluat batjocura preotului şi L-a ocărât pe Isus spunând: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe tine Însuţi şi ne mântuieşte şi pe noi!” Luca 23,39.

Celălalt făcător de rele nu era un criminal înrăit. Când a auzit cuvintele dispreţuitoare ale tovarăşului lui de crimă, „l-a înfruntat şi i-a zis: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept pentru că primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut nici un rău.” Luca 23,40.41.

 

Speranța i-a umplut inima Tâlharului

Apoi, în timp ce el arăta compasiune faţă de Domnul Hristos, mintea i-a umplut de iluminare cerească. În Isus cel zdrobit, batjocorit şi atârnând pe cruce, L-a văzut pe Mântuitorul său, singura lui speranţă, şi a apelat la El cu credinţă umilă: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta! Isus a răspuns: Adevărat îţi spun astăzi a , tu vei fi cu Mine în rai.” Luca 23,43.

Cu uimire priveau îngerii iubirea infinită a lui Isus care, în timp ce suferea cea mai chinuitoare agonie a minţii şi a trupului, Se gândea doar la alţii şi încuraja sufletul pocăit să creadă. În timp ce Îşi dădea viaţa, a manifestat o dragoste faţă de om mai tare ca moartea.

Mulţi dintre cei care au fost mai târziu martorii acelor scene ale Calvarului au fost întăriţi de ele în credinţa în Domnul Hristos. Duşmanii lui Isus Îi aşteptau acum moartea cu speranţă nerăbdătoare. Îşi imaginau că acel eveniment va aduce pentru totdeauna la tăcere zvonurile despre puterea Lui divină şi despre minunile Sale. Se măguleau că de atunci înainte nu vor mai tremura din cauza influenţei Lui.

 

Cămașa I-a fost trasă la Sorți

Soldaţii insensibili, care întinseseră trupul lui Isus pe cruce, şi-au împărţit între ei hainele Sale, certându-se pentru un articol de îmbrăcăminte care era ţesut fără nici o cusătură. Până la urmă au hotărât ce să facă prin tragere la sorţi pentru el. Pana inspiraţiei descrisese cu acurateţe această scenă cu sute de ani înainte de a avea loc: „Căci nişte câini Mă înconjoară, o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul Meu, Mi-au străpuns mâinile şi picioarele… . Îşi împart hainele Mele între ei şi trag la sorţi pentru cămaşa Mea.” Ps. 22,16.18.

 

S-a sfârșit!

Oamenii privesc în tăcere sfârşitul acestor evenimente înfricoşătoare. Soarele străluceşte din nou, dar crucea rămâne învăluită în întuneric. Deodată întunecimea se ridică de la cruce, iar Isus strigă pe un ton clar, ca de trâmbiţă, ce pare să răsune în întreaga creaţiune: „S-a sfârşit!” „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Luca 23,46.

O lumină înconjoară crucea, iar faţa Mântuitorului străluceşte de o slavă ca a soarelui. Îşi pleacă apoi capul pe piept şi moare. În clipa când a murit Domnul Hristos, în templu erau preoţi care slujeau înaintea perdelei ce despărţea locul sfânt de locul prea sfânt. Deodată, aceştia au simţit pământul cutremurându-se sub ei, iar perdeaua templului, o draperie groasă şi bogată care era reînnoită în fiecare an, a fost ruptă în două de sus până jos de acelaşi cap de mână care scrisese cuvintele de osândă pe zidul palatului lui Belşaţar. Isus nu Şi-a dat viaţa până când nu a îndeplinit lucrarea pe care venise s-o facă; şi cu ultima suflare a strigat: „S-a sfârşit!”

Când au fost rostite aceste cuvinte, îngerii s-au bucurat pentru că marele Plan de Mântuire a fost îndeplinit în mod triumfător. În cer a fost bucurie pentru că fiii lui Adam puteau de acum, printr-o viaţă de ascultare, să fie la urmă înălţaţi în prezenţa lui Dumnezeu. Satana a fost înfrânt, iar el ştia că îşi pierduse împărăţia.