
Interesul ascuns al lui Satana pentru care ține Biblia departe de Tine
Marea luptă dintre Hristos şi Satana, care s-a desfăşurat timp de aproape şase mii de ani, se va încheia curând, iar cel rău îşi intensifică
Marea luptă dintre Hristos şi Satana, care s-a desfăşurat timp de aproape şase mii de ani, se va încheia curând, iar cel rău îşi intensifică
Gândiţi-vă la un oraş mare! New York-ul, Tokyo sau Londra nu sunt nimic în comparaţie cu Noul Ierusalim! Aşteptaţi puţin până veţi afla un adevăr
Imaginează-ţi un scenariu fără speranță. Groaza de a fi pierdut într-un ocean cu rechini înfometaţi ce se apropie de tine! Apoi, închipuie-ţi cât de recunoscător
Dealungul istoriei, omenirea a fost obsedată de ideea de Viață Veșnică. Să luăm exemplul lui Qin Shi Huang întemeietor al dinastiei chineze Qin. În timpul domniei sale, aprox
Dumnezeu a dat Reguli de Sănătate pentru că El ştie ce este cel mai bine pentru corpul uman. Serviciile medicale de calitate sunt nespus de valoroase –
Această atitudine s-a strecurat chiar şi în religie. S-ar părea că atât membrii bisericii cât şi nemembrii sunt în căutarea aceluiaşi lucru: o religie care
Unul din marile principii ale studiului Bibliei este acela de a căuta adevărul asupra unui subiect dat din toate textele Bibliei. Este în mod literar
După ce a descris distrugerea prin foc a lucrurilor de pe pământ, de la sfârşitul istoriei omenirii Petru a pus această întrebare retorică: „Ce fel
Dintre toate întrebările religioase pe care şi le-ar putea pune un căutător sincer după adevăr în epoca modernă, cu siguranţă că aceasta este cea mai
Clerul a cam orbecait cât priveste acest subiect, iar laicii i-au distrus sensul pâna ce cuvântul a ajuns cel mai bine cunoscut drept ceva vulgar,
Abonează-te!